Zeci de apeluri la Salvamont în ultimele 24 de ore. Un clujean a avut nevoie de ajutor

by admin

Zeci de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor în ultimele 24 de ore, din cauza accidentărilor pe pârtii sau pe traseele montane. Dintre cei care au sunat la Dispeceratul Național Salvamont, 12 persoane au fost rănite și au fost transportate la spital de echipajele SMURD sau de ambulanță.

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit  21 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:

  • 8 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
  • 5 apeluri pentru Salvamont Sinaia,
  • 5 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
  • 1 apel pentru Salvamont Gorj,
  • 1 apel pentru Salvamont Cluj
  • 1 apel pentru Salvamont Bușteni.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 22  persoane, dintre acestea 12 fiind predate către Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit  20  apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice  din zona montană și despre domeniile schiabile”, a transmis Dispeceratul Național Salvamont.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza