VIDEO: Percheziții la o grupare de cetățeni camerunezi, specializați în fraude pe Internet

by admin

Acțiuni de amploare ale polițiștilor și procurorilor DIICOT. Aceștia au efectuat marți zeci de percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Cluj, Dolj și Brașov, la membrii unui grup infracțional organizat, specializat în fraude informatice. De asemenea, în urma cooperării internaționale, au mai fost efectuate câte o percheziție domiciliară pe teritoriul Irlandei și Olandei.

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2017, pe raza municipiului București, mai mulți cetățeni camerunezi au constituit și au activat în cadrul unei grupări infracționale organizate transnaționale, specializate în comiterea unor infracțiuni în mediul online.

Astfel, suspecții au creat pagini de internet / adrese de email false, ce păreau a aparține unor societăți comerciale specializate în vânzarea en-gros a unor produse alimentare sau nealimentare și, cu scopul de a induce în eroare potențialii clienți, au expediat prin email oferte de vânzare a unor produse, întocmite în numele societăților reale menționate, solicitând plata în avans pentru livrarea bunurilor. După ce persoanele vătămate acceptau pretinsele oferte și efectuau plățile în avans, așa cum le era solicitat, bunurile respective nu erau livrate, iar pretinșii vânzători nu mai puteau fi contactați.

Transferurile de bani erau realizate de către persoanele vătămate în conturi bancare deschise (în baza unor documente falsificate sau declarate sustrase) la diverse bănci din România și mai apoi erau retrase în numerar de la bancomate de pe teritoriul României sau din străinătate”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Liderul grupării era un cetățean camerunez care, prin intermediul relațiilor sale în acea țară, a făcut rost de o serie de pașapoarte false, care păreau în general emise de către autoritățile franceze, întrucât unitățile bancare erau mai puțin reticente cu privire la solicitările de deschidere conturi bancare provenite de la cetățeni francezi. După deschiderea conturilor și activarea acestora, au fost puse la dispoziția liderului, prin transmiterea documentelor de deschidere conturi, credențialele de acces și cardurile aferente.

Ulterior, membrii grupării au căutat pe Internet firme din România cu obiect de activitate legat de producerea și comercializarea de material lemnos, puțin vizibile în mediul online, cărora liderul grupării le-a uzurpat identitatea, prin crearea, pe diverse platforme de comerț online de tipul business to business, a unor profiluri utilizând denumirea și datele de identificare ale societăților menționate, creând aparența că paginile/ profilurile ar aparține societăților comerciale reale, prin intermediul cărora comercializau bunuri sau servicii fictive/inexistente.

Mai mult, în vederea creșterii credibilității și promovării în mediul online a companiilor prin intermediul profilelor create pe platformele de comerț online și prin urmare și a produselor comercializate, liderul grupării a conceput o rețea de pagini web, site-uri, prin care era prezentat obiectul de activitate constând în producerea și comercializarea de material lemnos și oferte de produse ale societăților respective.

„În vederea maximizării profiturilor și a resurselor utilizate, schema infracțională aplicată presupunea introducerea unei așa-zise societăți de transport mărfuri ( shipping) în calitate de partener comercial al furnizorului de bunuri din România, care îi era prezentat victimei ca având rolul de a-i livra bunurile achiziționate.

Pentru ca persoanele vătămate să nu aibă dubii că sunt în contact cu o veritabilă companie de shipping și pentru a da curs eventualelor solicitări de fonduri, site-ul utiliza un modul/ script dedicat de urmărire/ trasabilitate care în funcție de coordonatele de localizare introduse cu privire la punctul de expediție și cel de destinație, genera un cod de tipul AWB pe care îl transmitea victimei împreuna cu link-ul spre „pagina de tracking” a site-ului, iar în urma utilizării contului, erau generate informații false cu privire la expediția în sine și locație”, mai arată procurorii DIICOT.

În acest fel, gruparea a înșelat cu peste un milion de dolari peste 30 de companii din străinătate. În urma perchezițiilor, 26 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT, în vederea audierii.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov, BCCO Cluj și BCCO Craiova și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Cooperarea judiciară internațională a fost efectuată cu sprijinul Eurojust.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza