VIDEO: Percheziții în mai multe localități din Cluj, la persoane suspectate de trafic de droguri

by admin

Acțiuni de amploare a polițiștilor și procurorilor DIICOT împotriva traficanților de droguri. Oamenii legii au efectuat miercuri 5 percheziții domiciliare, în mai multe localități din județul Cluj, și au adus la audieri 30 de persoane.

„Din cercetări a reieșit că, din cursul anului 2021 și până în prezent, bănuiții ar fi procurat și comercializat către diverși consumatori, droguri de risc și mare risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost indisponibilizate 54 de grame de cannabis, 3 grame NSP, 2 timbre LSD, 4 comprimate alprazolam, 1,7 grame hașiș, 1,3 grame CBD, peste 30 de plicuri și recipiente cu urme de substanțe, 4 grindere, 3 cântare de mare precizie, un pistol airsoft și 5 telefoane mobile. 

În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, față de trei tineri, cu vârste de 24 și 25 de ani, iar un altul se află arestat într-o altă cauză”, a transmis IPJ Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza