VIDEO: Bărbat reținut de polițiști după ce a furat sute de litri de combustibil din cisternele unor camioane

by admin

Un bărbat din județul Bihor a fost reținut de polițiștii clujeni sub acuzația de furt calificat în formă continuată. Suspectul ar fi sustras sute de litri de combustibil din cisternele unor camioane. Bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce dădea o nouă lovitură.

„Cercetările au fost demarate în cursul lunii ianuarie a.c. după ce reprezentanții unei societăți comerciale au sesizat polițiștii despre faptul că, din cisternele unor camioane, aflate în proprietate, s-ar sustrage produse petroliere.

Astfel, la data de 1 martie a.c., în baza activităților investigativ-operative, polițiștii l-au depistat în flagrant pe bărbatul de 46 de ani, în cadrul unei acțiuni organizate, în timp ce se afla într-o parcare din proximitatea drumului DN1C, unde sustrăgea carburanți dintr-o cisternă aparținând societății comerciale de transport în care acesta își desfășoară activitatea.

La fața locului, polițiștii au identificat și ridicat o cantitate de 875 de litri de produs petrolier, în valoare de aproximativ 6.500 de lei, pe care bărbatul intenționa să o sustragă, fiind depozitată în recipientele din interiorul unei autoutilitare”, a transmis IPJ Cluj. 

În baza probatoriului administrat, pe numele acestuia a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

VIDEO: Bărbat reținut de polițiști după ce a furat sute de litri de combustibil din cisternele unor camioane – Revista Presei 02/03/2023 - 13:35

[…] post VIDEO: Bărbat reținut de polițiști după ce a furat sute de litri de combustibil din cisternele … appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde

Comenteaza