Un detașament de 200 de militari portughezi va fi deplasat în România în scopul unei misiuni defensive NATO

by Christian Suciu

Un contingent de 220 de soldați portughezi va fi deplasat în România ca parte a unei misiuni defensive a NATO. Aceștia vor acționa ca trupe de menținere a păcii în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

” Un detașament format din aproximativ 220 de militari din Republica Portugheză va fi dislocat eșalonat, în a doua decadă a lunii aprilie, în România, în cadrul măsurilor NATO de întărire a flancului estic al Alianței.
Astăzi, la Baza 90 Transport Aerian la a avut loc ceremonia organizată cu prilejul sosirii în România a primului detașament, format din aproximativ 180 de militari din Republica Portugheză, care vor fi dislocați în țara noastră, cu participarea șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.
„Executarea misiunilor dumneavoastră în România reprezintă un mijloc valoros pentru prezervarea păcii. Detașamentul portughez va fi integrat în structurile naționale și aliate, cu scopul creșterii capacității de reacție, interoperabilității și, nu în ultimul rând, pentru a sublinia solidaritatea aliată. Militarii români așteaptă cu interes să se instruiască, din nou, alături de trupele portugheze. Noi ne-am făcut partea noastră. Am crescut capacitatea proprie de reacție și executăm zi și noapte, 24/7/365 activități în domeniile forțelor terestre, aeriene și maritime. Prezența trupelor aliate în România reprezintă noul normal. Subliniez, din nou, faptul că măsurile adoptate sunt eminamente defensive, adaptate situației de securitate din zona noastră de responsabilitate.” a transmis generalul Petrescu pe pagina oficială a MApN.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza