UBB Cluj sărbătorește zilele Alumni! Cum arată programul evenimentelor:

by Christian Suciu

Ediția secundă a ”UBB Alumni Days” începe astăzi la Cluj-Napoca, cu numeroase evenimente culturale și de recreație dedicate comunității absolvenților Universității Babeș-Bolyai ce se vor desfășura în următoarele 2 zile.

Potrivit organizatorilor evenimentul își propune reîmprospătarea relațiilor instituției cu absolvenții prin șansa unor întâlniri între foștii absolvenții și profesorii acestora. Evenimentul va fi transmis live pagina oficială de Facebook a Universității Babeș-Bolyai.

Festivitatea inaugurală va fi deschisă de o cuvântare a Rectorului Daniel David, urmat apoi de Prorectorul responsabil de alumni, conf. univ. Alexandra Muțiu. În continuarea acestui moment se vor adresa unii foști absolvenți prestigioși ai UBB ce vor împărtăși din amintirile anilor petrecuți în studenție dar și povești ale carierelor remarcabile ce au succedat acestora.

Printre vorbitori se numără:

  • Ramona Iulia Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București
  • Simona Miculescu, Delegatul permanent al României la UNESCO
  • Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, România
  • Emil Hurezeanu, Ambasador al României în Republica Austria
  • Robert Octavian Grasin, Leader al Centrului de Inginerie BOSCH
  • Ciprian Teleman, cercetător, consultant, fost Ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării

Ulterior, zilele Alumni vor continua cu un program festiv variat în activități și evenimente:

Te-ar putea interesa si

Comenteaza