Terapii noi in bolile gastrointestinale. Congres international organizat la Cluj-Napoca

by Cristina Mihaila

După mai bine de doi ani în care au împărtășit informațiile doar în mediul online, peste 100 de specialiști din domeniul gastroenterologiei veniți din întreaga Europă se întâlnesc în acest sfârșit de săptămână la Cluj Napoca. În cadrul Simpozionului Internațional de Neurogastroenterologie, aceștia au oportunitatea să își împărtăsească propria experiență, la cel mai înalt standard științific și să descopere cele mai noi tehnici de tratament ale bolilor digestive.


Prof. Dr. Dan Dumitrașcu, SRNG Honorary President: “Este un simpozion dedicat unei ramuri mai noi a studiului bolilor digestive neurogastroenterologice, care se ocupă de tulburări de obicei cronice, funcționale și de motilitate, de care suferă până la 40 la sută din populația omenirii și care nu are încă, în ciuda unor progrese științifice, progrese mari terapeutice. Acest simpozion a adus speakeri foarte importanți din toată Europa și din România. Sunt oameni cu experiență și încercăm sa punem la punct modul în care se face educația medicilor practicieni, educația pacienților și posibilități de progresie civică în viitor. Știm mai multe despre epidemiologia acestor tulburări. România este una dintre cele 30 de țări din lume care a participat la un studiu global al fundației Roma și știm mult mai multe despre prevalența bolilor, despre patogeneza lor, și aici mă refer la noul univers deschis de studiul microbiotei, și de asemenea mari tentative terapeutice sunt deja acceptate în Occident și nu știu de ce nu se importă la noi”.

Printre speakeri se numără și medicul Radu Țuțuian, specializat în medicină internă și gastroenterologie. A terminat facultatea de medicină la București si de mai bine de 20 de ani profesează în străinătate. După un schimb de experiență în Statele Unite din 2005, își desfășoară activitatea în Elveția. Acum conduce spitalul din Solothurner și spune că de fiecare data când are ocazia să se întoarcă în țară o face.

Dr Radu Țuțuian, medic șef Spitalul Solothurner Elveția: “Bolile funcționale sunt destul de frecvente, foarte mulți oameni au aceste simptome și tulburări. Se estimează că 3, 4 la sută din populație este afectata, deci este un domeniu destul de important. Sunt pacienți care în ciuda faptului că au facut investigații, endoscopii, nu au încă explicații pentru simptomele lor și de aceea noi încercăm prin noi metode de investigații și terapii să recomandăm tratamente în baza evidențelor pe care le câștigăm în ultimii ani. Este un proces continuu, în fiecare an apar studii noi, e un domeniu care este foarte activ din punct de vedere al cercetării și care ajută foarte mult pacienții aflați în suferință de zi cu zi. Nu sunt boli foarte grave precum este cancerul, dar sunt simptome și suferințe care le face viața amară.”


Evenimentul este organizat de Societatea Română de Neurogastroenterologie, cu sprijinul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza