Scădere a infectărilor zilnice, dar județul Cluj rămâne în scenariul roșu

by admin

Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a scăzut ușor în județul Cluj. În ultimele 24 de ore, aici au fost confirmate 254 de noi infectări, cele mai multe din țară după București (552 cazuri) și Timiș (350 cazuri). Județul rămâne însă în scenariul roșu, cu o rată medie de infectare de 3,31 cazuri la mia de locuitori.

La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost raportate 4.564 de cazuri noi de COVID-19. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 933 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. De la începutul pandemiei, pe teritoriul României au fost confirmate 840.116 infectări cu noul coronavirus. 770.854 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 21.156 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. De la ultimul bilanț au fost raportate 100 de decese (52 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

94 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.190. Dintre acestea, 1.140 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.230.400 de teste RT-PCR și 381.002 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.627 de teste RT-PCR (17.120 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.507 la cerere) și 10.423 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 49.076 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.893 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.142 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 137 de persoane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza