Rectorul UBB Daniel David, mesaj special cu ocazia zilei de 3 noiembrie, data înființării universității clujene! Daniel David:” Datoria comunității noastre din prezent este să onoreze trecutul magnific al acestei universități și să învețe din el”

by Christian Suciu

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David a transmis un mesaj special cu ocazia zilei de 3 noiembrie ce marchează 104 ani de la înființarea universității clujene. La data de 3 noiembrie 1919, Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif a devenit prin decretul Consiliului Dirigent al Transilvaniei universitate românească.

” Așa cum știm, Universitatea noastră are două zile academice oficiale, și anume 12 mai, când a început în 1581 tradiția universitară latino-germano-maghiară și 3 noiembrie, când în 1919 s-a adăugat acestei tradiții și componenta românească. Într-adevăr, Regele Ferdinand, prin Decretul nr. 4 090 din 12 septembrie 1919, nu a înființat o nouă universitate, ci a consfinţit „transformarea Universității Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”. Iar UBB, cu cele trei linii academice oficiale – română, maghiară și germană – este moștenitoarea și continuatoarea morală și legală a acestei tradiții, astăzi UBB fiind una dintre cele mai complexe universități multiculturale europene.

În 1919 numele oficial al universității noastre era Universitatea din Cluj, iar din 1927 până în 1948 Universitatea Regele Ferdinand I. Numele informal, care circula și în spațiul public, era în primii ani de funcționare Universitatea Națională a „Daciei Superioare” (Universitatea „Daciei Superioare”). Universitatea românească continua și dezvolta tradiția humboldtiană a universității anterioare, fiind și prima dintre universitățile românești care introduce în țară titlul academic de Doctor Honoris Causa, prin rectorul Emil Racoviță, primul titlu fiind conferit Reginei Maria în 1930. Din 1948 numele universității va deveni Universitatea Victor Babeș, iar din 1959, prin unirea cu Universitatea Bolyai (universitate maghiară), va deveni Universitatea Babeș-Bolyai (UBB).

Mă simt onorat și responsabil ca al 108-lea rector din 12 mai 1581 și al 31-lea rector din 3 noiembrie 1919 al acestei Universități, astăzi o universitate multiculturală “world-class”, care a introdus pe teritoriul actual al țării de-a lungul istoriei mecanismele academice europene, atât de importante pentru dezvoltarea unei țări: prima instituție cu statut universitar (Academia Claudiopolitana în 1581), prima instituție cu nume de universitate (Universitas Claudiopolitana în 1725), prima instituție care a conferit titlul de doctor în format medieval (cel mai vechi identificat până acum din 1715) și modern (1873), prima instituție care a introdus titlul de Doctor Honoris Causa (1872) etc. Parafrazând titlul cursului introductiv al istoricului Vasile Pârvan – „Datoria vieții noastre” – susținut în 3 noiembrie 1919, îmi place să cred că datoria comunității noastre din prezent este să onoreze trecutul magnific al acestei universități și să învețe din el, să exceleze în prezent și să evolueze constant în viitor! La mulți ani UBB, la mulți ani tuturor!”, a transmis pe pagina sa oficială de Facebook, rectorul Daniel David.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza