Peste 40% din testele COVID-19 efectuate ieri au fost pozitive. Scădere a numărului de cazuri la Cluj

by admin

Peste 40% din testele COVID-19 efectuate în ultimele 24 de ore au fost pozitive. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, ieri au fost prelucrate 9.938 de teste, 7.488 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.450 la cerere. În urma acestora, au fost înregistrate 4.207 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, în timp ce alte 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În total, de la începutul pandemiei, în România s-au înregistrat 422.852 de îmbolnăviri cu COVID-19. Dintre acestea, 296.844 de pacienți au fost declarați vindecați. În acest moment în spitalele din județ sunt internați 667 de pacienți cu COVID-19, dintre care 66 pe secțiile ATI. De asemenea, au fost înregistrate 3 decese cauzate de noul coronavirus.

În județul Cluj numărul cazurilor noi de COVID-19 a scăzut cu aproape jumătate față de ziua precedentă. În ultimele 24 de ore aici au fost confirmate 165 de noi îmbolnăviri. Rata medie de infectare este de 7,09 cazuri la 1.000 de locuitori.

Până astăzi, 10.177 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. De la ultimul bilanț au fost raportate 130 de decese (74 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Ilfov, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de peste 80 de ani.

125 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.685. Dintre acestea, 1.160 sunt internate la ATI.  

Pe teritoriul României, 48.034 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.459 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 82.274 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza