Măsurile anunțate de guvernanți pentru reducerea cheltuielilor bugetare, nesemnificative raportate la dimensiunea deficitului! Irimie Popa (UBB Cluj):” Aceste ajustări financiare sunt precum Patul lui Procust”

by Christian Suciu

Profesorul Irimie Popa al Facultății de Științe Economice și Gestiune a Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a declarat în cadrul emisiunii Prima News că măsurile luate de Guvern având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare s-au dovedit a fi ineficiente raportate la deficitul înregistrat de 20 de miliarde de lei iar lipsa de transparență decizională a guvernanților face tot mai dificil de identificat impactul real al acestora.

”Aceste ajustări bugetare sunt precum «Patul lui Procust». Nu este prima oară când văd cum guvernanții noștri aplică filosofia că în viață ar trebui să ne fie frică de cheltuieli mari nu de venituri mici. Aș fi fost bucuros să văd măcar o guvernare care să ne spună că «Astfel ne-am gândit să creștem bugetul statului» sau să spună ca « vrem ca bugetul să fie echilibrat prin următorii pași: să creștem veniturile si să eliminam cheltuielile.» Este de un rudimentarism total ce văd acum, tăieri de cheltuieli au mai fost în Romania iar efectul lor nu a fost cel scontat. Nu am văzut nicăieri o analiza serioasă care să justifice de ce se taie cu 10% și de ce peste tot.” a declarat auditorul financiar, Irimie Popa pentru emisiunea Prima News cu Ciprian Aron.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza