Încă o zi cu peste 600 de noi cazuri de COVID-19. Crește și numărul celor externați la cerere

by admin

Numărul noilor cazuri de COVID-19 se menține la un nivel îngrijorător. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 641 noi cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, în ușoară creștere față de ziua precedentă. În total, în țara noastră au fost confirmate cu noul coronavirus 34.226 de persoane.

Dintre pacienții confirmați pozitiv, 24.155 au fost externați din spital, dintre care 22.049 de pacienți vindecați și 2.106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Din păcate, a crescut și numărul deceselor asociate cu COVID-19. Până astăzi, 1.952 persoane diagnosticate cu noul coronavirus au decedat.

De la ultima raportare au fost înregistrate 21 decese (15 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Mehedinți, București, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman și Timiș. 

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la  persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 886.918 de teste.

Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:

  • Total persoane depistate pozitiv cu COVID-19 – 121, din care 89 din județul Cluj, sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca
  • 13 persoane din județ au fost depistate pozitiv cu COVID-19 în ultimele 24 de ore și internate în spitalele dedicate COVID-19
  • 11 persoane internate în ATI, din care 6 din județ
  • Total vindecați și externați 616, din care 480 din județul Cluj 
  • Total decedați 36, din care 22 din județul Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza