De Luminație, stați în casă! Voluntarii vor duce flori și lumânări la cimitir

by admin

Cea mai mare sărbătoare din Ardeal, Luminaţia, a umplut deja cimitirele de flori şi candele. Tristeţea este apăsătoare însă pentru cei care nu vor ajunge anul acesta să se reculeagă la mormintele celor dragi. Unii sunt plecați din țară și nu se pot întoarce din cauza restricțiilor, alții se află în izolare sau sunt bolnavi, dar mulți pur și simplu se tem să iasă din case în această perioadă. La Cluj, o mână de ajutor vine de la Asociația Scena Urbană, ai cărei voluntari se oferă să curețe mormintele, să ducă flori și lumânări la cimitir, iar apoi să le trimită fotografii celor care stau acasă.

Adriana lucrează în sistemul medical în Anglia, iar anul acesta nu a reuşit să vină în ţară. În fiecare an, aprindea lumânări la mormântul bunicilor, care au crescut-o. Voluntarii de la Scena Urbană din Cluj, ajutaţi de cei de la Peluza Şepcile Roşii, vor fi cei care se vor îngriji de locul de veci al celor dragi. Nu am reuşit să ajung în ţară pentru că acest an a fost foarte încărcat pentru mine. A trebuit să îmi anulez biletul de avion din aprilie pentru că nu ştiam dacă o să mă mai pot întoarce ulterior în Anglia şi cu brexitul la uşă şi totul nesigur”, a spus Adriana.

Câteva fotografii cu mormintele celor dragi, curăţate şi pline cu lumină, îi vor alina în aceste zile dorul de ţară.

“Scena Urbană vine cu o idee nouă, mai ales în contextul actual. Este vorba despre un ajutor pe care îl oferim celor care nu au posibilitatea să ajungă în acest context al pandemiei, mai exact celor care nu pot să ajungă să aducă un ultim omagiu. Unii sunt în carantină, alţii în străinătate sau pe motive de sănătate nu mai pot veni”, a menţionat Bogdan Blaga, voluntar.

Oamenii care doresc să apeleze la ajutorul voluntarilor, o pot face prin intermediul platformei facebook, pe pagina asociaţiei. Mai mult, în fiecare an, în toate cimitirele din Cluj Napoca se organizau concerte. De data aceasta, sâmbătă va avea loc o singură reprezentaţie, pentru toate cultele, și va transmisă online.


Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Bula 29/10/2020 - 23:09

Spre indignarea celor care totusi merg in Cimitirul central “Hazsongárd”, acesta este foarte neglijata de administratorii lui:
– apa curge pe aleele de urcare asfaltate, “canalizarile” aleelor fiind infundate se formeaza noroi
– intre morminte sunt ingramadite gunoaiele (vegetale si ramase de la iluminatia din anul trecut ! )
– caile de acces la morminte sunt aproape inexistente intre morminte, deseori fiind posibile doar peste morminte si/sau noroi, cu pericol de accidentare
– din multe morminte cresc COPACI (!), unii avand chiar inaltime considerabila. Acesta se intampla mai ales la marmintele la care rudele au posibilitatea de a veni mai rar

In ansamblu: administratia cimitirului ar trebui sa faca ordine cel putin odata pe an, macar cu 2-3 saptamani inainte de Iluminatie !

Raspunde
B 30/10/2020 - 11:46

Domnule ziarist, perimite-mi sa ma sterg la dos cu parerea ta!

Raspunde

Comenteaza