Fermierii din România nu sunt nicidecum egali cu aceia din Vestul Uniunii Europene. O știe toată lumea, iar cei care se ocupă cu producerea de hrană o simt în fiecare zi; de aceea și constantele cereri de tratament similar și nediscriminare, rezultatul fiind deocamdată o ploaie de promisiuni și termene destul de îndepărtate. Să explicăm cu valorile pentru plățile directe în agricultură.
Parafrazând o definiție oficială la nivel european, plățile directe sunt acordate fermierilor sub forma unui sprijin de bază pentru venit, în funcție de numărul de hectare utilizate pentru agricultură. Iar din datele cunoscute, în medie la nivel comunitar, plata este de 266 de euro pe hectarul eligibil pentru plată. În România, această valoare este de sub 200 de euro pentru fiecare hectar, la costuri de producție de multe ori mai mari decât în alte țări. Și asta după ce tot a crescut constant în ultimii ani. Asta e, așa s-a negociat înainte de aderare. De atunci, ne tot chinuim să îi ajungem din urmă pe cei care se bucură de mai mulți bani comunitari. Cu argumente, îndemnuri și cereri de la toate nivelurile.
Un ultim demers, salutar, este al președintelui Iohannis, care, într-o discuție cu președintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut, din nou, continuarea și poate accelerarea procesului de convergență în chestiunea plăților directe. Asta înseamnă creșterea valorii pe hectar în așa fel încât și fermierul din România să se apropie măcar de cât primește unul din Vestul UE. Știm că există promisiuni și chiar previziuni că în scurt timp hectarul de pământ agricol românesc va ”primi” undeva la 205 euro. Nu e mare lucru, dar este ceva, un plus care poate însemna diferența între ”a ieși pe zero” și profit. Și asta nu e tot, pentru că președintele Iohannis a mai solicitat mai mulți bani și pentru partea de dezvoltare rurală, știut fiind faptul că acest capitol din Politica Agricolă Comună (Pilonul II) va avea serios de suferit în noul exercițiu bugetar. Evident că și în acest caz există promisiuni de îndreptare, de suplimentare, chiar propuneri venite de la Bruxelles; numai că până nu apare scris pe o hârtie oficială sunt doar vorbe. Așa că să nu ne ”amețim” cu vorbe dulci câtă vreme nici măcar nu avem un viitor buget multianual al Uniunii Europene, cel necesar pentru perioada 2021-2027.
Așadar, ce ar putea să facă în această vreme fermierii? Evident, să aștepte și să spere și la sprijin extern, că tot are loc în această perioadă aderarea la COPA-COGECA a Alianței pentru Agricultură și Cooperare, uniune românească a celor mai mari organizații și asociații din agricultura și industria alimentară din România.
Și câtă nevoie o să aibă agricultura românească de sprijin și bani mulți… pentru că viitorul nu se arată deloc luminos. Știm că se pregătesc noi reguli, chiar drastice, în chestiuni de mediu și ecologie, cu restricții care ar putea pune cruce multor afaceri agricole din România. Pentru că agricultura românească se face și cu îngrășăminte chimice, și cu pesticide și erbicide, că așa e zona. Iar Uniunea vrea (și impune) reducerea folosirii acestora chiar și la jumătate.
Despre costuri viitoare se vorbește cam cu jumătate de gură și mai mult în șoaptă, deși mai sunt și excepții. Iată, europarlamentarul din România Carmen Avram, din comisia pentru agricultură a Parlamentului European, anunță că ”există estimări care plasează creșterea costurilor pentru agricultori cu până la 400% după reducerea cu 50% a pesticidelor și fertilizatorilor”. Simplu, înseamnă o creștere a costurilor de producție de 4 ori. În aceste condiții, fără o schimbare de substanță, putem să începem să ne luăm rămas bun de la o parte dintre fermierii români. Mici, mijlocii sau mari, nu are importanță. Închei citând-o din nou pe Carmen Avram: ”Când vorbim de viitorul agriculturii europene, nu trebuie să uităm că aceasta asigură hrana a jumătate de miliard de cetățeni europeni. Iată că vine Pactul Ecologic și strategia «De la fermă la furculiță» care aduc o presiune imensă, în plus, pe sectorul agricol. Acestea înseamnă condiții inimaginabile și costuri foarte mari, nu doar pentru fermieri, ci și pentru o jumătate de miliard de consumatori europeni”.
Cătălin Lența
este parte a
