Clujul, sub cod portocaliu de furtuni până duminică dimineața

by admin

Meteorologii au emis un cod portocaliu de furtuni și instabilitate atmosferică pentru toate județele din nordul, centrul și sud-vestul țării. Avertizarea este valabilă de sâmbătă, de la ora 12:00, până duminică dimineața, la ora 10:00.

În intervalul menționat în vestul, nord-vestul, centrul și sud-vestul țării, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70-90 km/h, vijelii puternice, ploi abundente, frecvente descărcări electrice și pe alocuri căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 40-60 l/mp.

De asemenea, județele din vestul țării vor fi sub cod roșu de vreme instabilă până duminică seara, la ora 20:00. În județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor vor fi intervale scurte de timp în care local se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu viteze de peste 90-100 km/h. Pe alocuri vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni și averse  torențiale (cantități de apă de peste 50 l/mp în perioade foarte scurte).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza