Bursele școlare și gratuitatea transportului pentru elevi, dezbătute la Palatul Victoriei. Emil Boc: “Primul ministru ne-a asigurat că se va găsi o formulă de calcul”

by admin

Atât problema banilor pentru bursele școlare, cât și gratuitatea transportului public s-au enumerat printre subiectele dezbătute astăzi la întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoriei în prezența premierului Florin Cîțu. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat la această ședintă alături de alți primari pentru a afla concluziile. În urma discuțiilor purtate, s-a decis ca banii pentru bursele școlare să fie incluse în bugetul de stat. De asemenea, premierul i-a asigurat pe edilii prezenți că va fi rezolvată și situația în ceea ce privește gratuitatea transportului public pentru elevi.

„Există două prevederi legale, problema burselor și a transportului public: bursele au fost stabilite ca și cuantum prin lege, iar primul ministru ne-a asigurat că vor fi în legea bugetului de stat banii pentru burse, la Ministerul Educației. Privind gratuitatea transportului public, se va găsi o formulă de calcul pentru cost / elev, astfel încât și acest lucru să fie revolzat. Vom vedea la legea bugetului de stat cum va fi rezolvat acest lucru”, a declarat primarul Clujului, Emil Boc.

Exact acum un an, în data de 20 ianuarie 2020, Ministrul Educației a anunțat că elevii vor circula gratuit pe baza carnetului vizat de către unitatea școlară. Patru luni mai târziu, pe data de 27 mai 2020 a fost publicată Hotărârea de Guvern, însă nici până acum ea nu a fost aplicată.

Cuantumul minim de 100 de lei pentru bursele elevilor, aprobat în premieră în ședința de Guvern din 4 decembrie 2020. La acesta întâlnire s-a stabilit cuantumul minim al burselor de performanță, studiu sau de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar din anul școlar 2020-2021. Autoritățile pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților administrativ-teritoriale.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza