Abonamente gratuite pentru elevii din Cluj-Napoca: CTP anunță cum pot fi prelungite în luna septembrie

by Oana Spiru

Elevii din Cluj-Napoca și din zona metropolitană sunt așteptați să își reînnoiască în luna septembrie abonamentele de transport gratuite. Compania de Transport Public Cluj-Napoca îi îndeamnă pe elevi să își rezolve din timp abonamentele, pentru a evita aglomerația care este așteptată odată cu revenirea studenților la cursuri.

Pentru elevii înscriși la unitățile de învățământ din Cluj-Napoca, abonamentele de anul trecut pot fi prelungite pe tot parcursul lunii septembrie, direct la automatele din stațiile de transport în comun.

CTP atrage atenția că, începând cu 1 octombrie 2026, abonamentele existente vor expira și nu vor mai putea fi prelungite la automate.

Ce trebuie să știe elevii din zona metropolitană

Elevii înscriși la școlile din Zona Metropolitană trebuie să predea la unitatea de învățământ cardurile de transport sau cererile pentru emiterea unor carduri noi. CTP va reîncărca abonamentele, urmând ca acestea să fie restituite elevilor prin intermediul școlilor în cel mai scurt timp.

În cazul elevilor din clasa pregătitoare, cardurile de transport vor fi solicitate și distribuite prin școli. Acestea vor fi încărcate cu abonamentul gratuit, pe baza tabelelor transmise de unitățile de învățământ către CTP.

Ce acte sunt necesare pentru un card nou

Elevii care nu au avut până acum un card de transport, cei care și l-au pierdut, precum și cei care nu își pot prelungi abonamentul la automate sunt așteptați la Centrele de vânzare CTP.

Pentru emiterea sau reînnoirea abonamentului sunt necesare:

  • carnetul de elev, vizat pentru anul școlar 2026-2027 și completat corect cu numele și prenumele elevului, CNP-ul, adresa și numărul matricol, sau o adeverință eliberată de școală;
  • cartea de identitate, pentru elevii care au împlinit 14 ani;
  • certificatul de naștere, pentru elevii cu vârsta sub 14 ani;
  • dovada domiciliului, în copie sau format electronic.

În luna septembrie, CTP precizează că va fi acceptat și carnetul de elev fără viza pentru noul an școlar.

Dovada domiciliului poate fi reprezentată de adresa completă înscrisă în carnetul de elev, de o copie a cărții de identitate a părintelui sau de o declarație pe propria răspundere.

CTP recomandă elevilor să își rezolve din timp situația abonamentelor, pentru a evita cozile și aglomerația de la începutul lunii octombrie, când numărul utilizatorilor transportului public va crește odată cu revenirea studenților la cursuri.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza