Aproape 500 de îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

by admin

În ultimele 24 de ore au fost diagnosticați în România 445 de pacienți cu COVID-19, cel mai mare număr de cazuri confirmate într-o singură zi de la începutul pandemiei în țara noastră. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 3.183 de cazuri.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Suceava, 866 de cazuri, județ urmat de municipiul București, 544 de cazuri, Neamț (150 de cazuri), Timiș (126 de cazuri), Brașov (124 de cazuri) și Constanța (117 cazuri).

Dintre pacienții confirmați cu noul coronavirus, 283 au fost declarați vindecați și externați din spital: 126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Totodată, până acum, 116 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin și Mureș, au decedat. Alți 83 de pacienți sunt internați pe secțiile de terapie intensivă.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza