Agricultura rămâne la țară; piața, la oraș

by Cristina Mihaila

Agricultura urbană, oricât ar suna de tentant și interesant, rămâne deocamdată mai mult o preocupare marginală și care nu are cum să hrănească îndestulător milioane și milioane de oameni. Oricât de mult și-ar dori unii să transforme orașele în adevărate ”baze de producție” agricolă, practica va fi și pe mai departe mai mult o ocupație marginală și care aduce o notă de insolit în aglomerările urbane. Sigur că toată lumea își dorește ”mai mult verde” în loc de mai mult asfalt, beton și stică, dar nu ai cum, pur și simplu, să faci cultură mare sau zootehnie între străzi sau în parcuri. Cu foarte puține excepții, care sunt departe de a fi soluții.

Concret, așa numita agricultură urbană poate asigura, și asta parțial, hrană pentru mai puțin de 0,0001% din populația orașelor, și doar pentru anumite alimente; în nici un caz cele de bază. Asta pentru a înțelege că aceia care militează constant și fervent pentru acest gen de agricultură sunt rupți de realitate și, mai mult ca sigur, utopici la ora actuală. Cândva poate vom vedea adevărate lanuri de grâu și floarea-soarelui printre clădiri sau grajduri ecologice și automatizate pe acoperișuri, dar sigur nu în viitorul apropat; de aceea spun că agricultura trebuie să rămână la țară și să fie ajutată, cât de mult se poate, să își vadă de treabă. Mai degrabă preocuparea ar fi acum să nu moară țăranul sau fermierul, cărora toată lumea le plânge pe umăr, dar care au parte cu adevărat de prea puțin ajutor din partea celor care…locuiesc la oraș, așa cum sunt și cei care le pot decide soarta.

Haideți însă să vedem, pe scurt, ce reprezintă și înseamnă acum agricultura urbană. Acum trei ani și jumătate, un mare lanț de magazine prezent în România anunța că investește câteva sute de mii de euro pentru înființarea și dezvoltarea a nouă ”grădini urbane” comunitare, ceea ce însemna transformarea acoperișurilor, a unor spații din zona de parcare și chiar interiorul magazinelor în spații verzi pe care să fie cultivate legume, fructe, plante aromatice sau flori și arbuști, roadele urmând a fi puse la dispoziția comunității. Bănuiesc că nu degeaba, ci de fapt tot vândute. Ar fi fost patru magazine care ar fi urmat să intre în acest sistem, idee bună și de salutat. Doar că, în calitate de cumpărător și în respectiva rețea de magazine, nu prea văd rezultatele. În afară de câteva micro-solarii, la raioanele de legume și fructe, de unde poți cumpăra…micro-plante. Nu spun că proiectul nu există sau nu are rezultate, ci doar că eu nu le percep, asta e.

Poate însă că în altă parte reușita este pe măsura ambițiilor declarate, iar locuitorii unui oraș sau al altuia se bucură de tomate și anghinare culese chiar de sub geam. Și da, am găsit un exemplu, chiar dacă…mai tenebros. În Paris, la subsolul unui bloc, într-o fostă parcare, a fost pusă la punct o ciupercărie. Ferma ”La Caverne” produce ciuperci în sistem organic, reușind, conform celor spuse de inițiatori, să producă între 100 și 200 de kilograme în fiecare zi. Ba chiar și andive, deși nuam date privind cantitatea; cred însă că nu vorbim de tone. Iar produsele sunt trimise către o cooperativă locală, care le dă mai departe (evident nu gratis). Sigur că este un bun exemplu, sigur că este o dovadă a ”lanțului scurt de aprovizionare”; dar nu hrănește prea multă lume și nu poți mânca în fiecare zi ciuperci și andive. Și chiar dacă ai face-o, nu mai pui nimic alături? Sunt de acord că e o dovadă de bună folosire a unui spațiu care nu mai poluează, ci produce; este în trend cu noile cerințe în domeniu, este ecologic, dar nu este de ajuns.

De aceea spun că agricultura trebuie să rămână la țară, măcar pentru că are nevoie de terenuri generoase și pentru că trebuie făcută de cei care se pricep. Sigur că ne-am vrea cu toții ”auto-suficienți” din punct de vedere al hranei; dar nu te saturi și nici nu trăiești doar cu ciuperci și andive, oricât de eco ar fi. Adevărat că este în firea noastră să fim un pic ”țărani”, măcar pentru faptul că urbanismul nu are o istorie chiar așa de amplă în România. Ba chiar îmi amintesc că în anii 80 ai secolului trecut îngrijeam, împreunăcu familia, o parcelă infimă de teren, undeva la marginea orașului. Săpam, udam, cultivam, greblam; ceva, ceva se făcea, dar era mai mult o ocupare a timpului liber decât o modalitate de a ne asigura hrana de zi cu zi. Baza era tot la piață, că alimentarele erau cam goale, sau țăranii din comunele de pe lângă oraș. Acum m-a prins nostalgia și am câteva ghivece cu ardei, tomate cherry și plante aromatice. Așa, să nu zic că nu fac agricultură. Deocamdată nu prea produc, dar încă aștept. Dacă nu merge, încerc la țară. Că acolo e pământul și cei care știu să îl lucreze. De aceea spun – lăsați agricultura să fie făcută la țară și de cei care știu cum se face. Agricultura urbană e frumoasă, e la modă, e bună; dar nu ajunge.

Cătălin Lența

Te-ar putea interesa si

Comenteaza