Ad Libitum Voices, concert inedit la Cluj-Napoca: „Vom cânta despre iubire în toate formele ei”

by Oana Spiru

Cea mai iubită turpă de pop opera din România, Ad Libitum Voices, invită iubitorii acestui gen muzical să celebreze frumusețea primăverii într-un concert special. Tradiția concertului anual “Tu ești primăvara mea”, din data de 31 Martie, revine pe scena clujeană, în fața fanilor și a întregii familii Ad Libitum Voices.

„Este un concert în care vom cânta despre iubire, în toate formele ei. Vor fi piese pline de energie și pasiune, pe scurt o doză bine meritată de adrenalină muzicală. Deși este un concert dedicat femeilor, noi avem grijă și de cei 5 bărbați care au cumpărat bilete, cărora le vom dedica o singură piesă, dar ce piesă…Ne-am gândit ca acest concert de tradiție, de la Cluj, să-l aducem în cât mai multe orașe din țară, Oradea fiind primul dintre ele, exact la o zi distanță, 1 Aprilie 2023, față de cel din Cluj. Ambele concerte vor fi pline de emoție, de bună dispoziție și muzică de cea mai bună calitate”, au declarat membrii trupei Ad Libitum Voices.

Mai sunt foarte puține bilete pentru ambele concerte, așadar grăbiți-vă!

Cluj-Napoca: https://eventbook.ro/music/bilete-concert-ad-libitum-tu-esti-primavara-mea

Oradea: https://eventbook.ro/music/bilete-concert-ad-libitum-tu-esti-primavara-mea-oradea

Grupul Ad Libitum Voices a apărut în noiembrie 2012, la Cluj-Napoca si este unul dintre primele grupuri de pop opera, din România. Pop opera înseamnă piese pop cunoscute, reinterpretate în maniera operei sau operetei. Dar pop opera poate împrumuta cântece, arii, fragmente, motive din operă și muzica clasică pentru a le converti într-o interpretare stilizată în stilul pop, al muzicii ușoare.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

„Vom cânta despre iubire în toate formele ei” – Revista Presei 08/03/2023 - 15:08

[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]

Raspunde

Comenteaza