Programul mijloacelor de transport comun în Cluj-Napoca în data de 1 Decembrie:

by Christian Suciu

CTP Cluj-Napoca informează publicul călător că în data de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, transportul public în municipiul Cluj-Napoca și zona metropolitană se va desfășura între orele 6:00 – 23:00, conform programului de transport valabil pentru ziua de duminică.

În intervalul orar 10:00 – 11:00, întrucât P-ța Mihai Viteazul va fi închisă traficului auto cu ocazia ceremonialului de depunere de coroane și jerbe de flori, traseele liniilor de transport care tranzitează zona vor fi deviate pe străzile adiacente Pieței Mihai Viteazul, când situația o va impune.

Activitățile organizate de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județului Cluj și Divizia 4 Infanterie „Gemina” în Piața Avram, în intervalele orare 11:00 – 13:30 și 19:45 – 20:45, pot afecta traseul și programul de circulație a liniilor care tranzitează zona, ca urmare a restricțiilor de circulație.

Pentru a facilita deplasarea clujenilor și vizitatorilor spre cele trei zone de interes Piața Mihai Viteazul, Piața Avram Iancu și Piața Unirii, punctele zero ale orașului, în data de 1 Decembrie vor fi suplimentate principalele linii de transport public ce asigură legătura între cartiere și zona centrală a municipiului, respectiv liniile 6, 25, 9, 24B, 30, 31, 35 și 101.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza