VIDEO: Situație critică pe șantierul Autostrăzii Transilvania: neplătiți cu lunile, subcontractorii sunt gata să renunțe la lucrare

by admin

Noi probleme au apărut pe șantierul Autostrăzii Transilvania, pe lotul cuprins între Câmpia Turzii și Chețani. Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură atrag atenția că firma constructoare abia dacă își mai face simțită prezența pe șantier, în timp ce subcontractorii, neplătiți cu lunile, sunt la un pas să renunțe și ei la lucrări.

„Situație extrem de îngrijorătoare pe șantierul Autostrăzii A3 Transilvania între Chețani și C.Turzii: constructorul Straco este cvasi-inexistent, iar subcontractorii neplătiți au plecat sau sunt pe cale să o facă!!!

După deschiderea nodului rutier de la Chețani, cei de la Straco au dispărut aproape în totalitate din șantier, iar subcontractorul pe partea de structuri Baxcom nu a fost plătit pentru lucrările executate și a părăsit lucrarea. 

În prezent doar subcontractorul pe partea de terasamente (Marcotim) mai este mobilizat, însă în lipsa plăților și a aprovizionării cu materiale din partea Straco, în scurt timp va intra în incapacitate de a asigura consumabilele în șantier și de a plăti salarii sau taxe”, au scris reprezentanții Pro Infrastructură.

În lipsa implicării constructorului Straco, lucrările deja efectuate riscă să se degradeze în sezonul rece. De aceea, reprezentanții asociației cer autorităților să se implice și să rezolve situația.

„Deși vremea este încă prielnică pentru protejarea cu asfalt, rigole sau casiuri a celor 4-5 km de terasamente finalizate de Marcotim, în lipsa unei minime implicări din partea Antreprenorului aceste terasamente vor suferi degradări peste iarnă. 

Solicităm CNAIR de urgență să mobilizeze Antreprenorul acestei lucrări și să introducă posibilitatea plății directe a subcontractorilor care duc greul șantierului. În caz contrar, în câteva săptămâni vom avea un șantier complet părăsit și companii autohtone în pragul falimentului”, au mai spus cei de la Pro Infrastructură.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza