VIDEO: Se lucrează intens pe tronsonul Nădășelu- Zimbor al Autostrăzii Transilvania

by admin

Lucrările la tronsonul Nădășelu- Zimbor al Autostrăzii Transilvania avansează în ritm alert. Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au efectuat o vizită pe șantierul autostrăzii și au rămas impresionați de modul în care s-a mobilizat antreprenorul general. Ei au publicat și o filmare aeriană spectaculoasă cu stadiul lucrărilor.

„Antreprenorul general, UMB, a turat motoarele și progresul este vizibil după doar câteva luni de la startul șantierului, volumele excavate în acest scurt timp fiind impresionante.

Nici subcontractorul Zublin, recunoscut ca lider în România pe execuția de piloți forați, nu se lasă mai prejos, aducând pe lot 9 foreze pe care le-a pus la muncă în apropierea nodului Nădășelu.

Sperăm că antreprenorii își vor păstra efervescența în teren și le dorim cât mai PUȚINE alunecări de teren serioase (au deja trei la activ) și probleme care ar putea împinge inaugurarea celor 30 de km din #AutostradaTransilvania după 2023”, au explicat cei de la Pro Infrastructură.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia celor 30 de kilometri de autostradă dintre Nădășelu și Zimbor a fost semnat la mijlocul lunii septembrie 2020, cu o asociere condusă de compania românească UMB Spedition. Aceasta a câștigat licitația organizată de CNAIR cu o ofertă de 1,4 miliarde de lei. 

Durata contractului este de 36 de luni, dintre care: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este 60 de luni. Și următorul tronson al Autostrăzii Transilvania, de la Zimbor la Poarta Sălajului (12,2 km), a fost adjudecat tot de UMB Spedition.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza