VIDEO: Primul tramvai produs de Astra Arad a ajuns la Cluj

by admin

Primul tramvai produs de Astra Arad a ajuns la Cluj-Napoca. Alte cinci tramvaie urmează să sosească la Cluj în cursul acestui an, parte a unui contract încheiat de municipalitatea clujeană cu Astra Arad.

„Contractul este semnat pe 24 de tramvaie, care vor veni etapizat. În anul acesta, sperăm să putem avea șase tramvaie, să le vedem pe străzile municipiului Cluj-Napoca”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, într-o conferință de presă, la începutul acestui an.

Prețul unui tramvai se ridică la aproximativ 1,95 de milioane de euro. În total, valoarea contractului încheiat de Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj cu Astra Arad este de 40 de milioane de euro. Cea mai mare parte a banilor provin din fonduri europene nerambursabile.

Tramvaiul Imperio este prezentat pe site-ul Astra Arad ca cel mai recent produs al firmei. Este primul tramvai modern, cu podea 100% joasă produs în România. Este destinat să înlocuiască vehiculele actuale uzate fizic şi moral din depourile din România. Este produs în cooperare cu firma Siemens şi are un design modern la standardele tehnice actuale. Cu operare uni sau bidirecţională are un interior spaţios în culori deschise, modificabil conform cerinţelor clientului. Conceptul garantează cel mai bun raport pentru preţ, operare şi mentenanţă, se arată pe site-ul firmei arădene.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza