VIDEO: Percheziții în Apahida după o bătaie între două grupuri rivale

by admin

Percheziții în comuna Apahida, după ce două grupuri rivale s-au luat la bătaie în plină strădă. Polițiștii au descins la locuințele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 46 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„În fapt, în seara zilei de 4 iunie, pe strada Tudor Vladimirescu din Apahida, s-ar fi desfășurat un conflict, între două grupuri de persoane, din localitatea Apahida, respectiv Jucu de Mijloc. Cei trei bărbați, care ar fi participat la respectivul eveniment, sunt bănuiți de agresarea fizică a unui tânăr, prin folosirea unor obiecte contondente și tăietor- înțepătoare”, a transmis IPJ Cluj.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate bunuri de interes în cauză. De asemenea, în urma administrării probatoriului, persoanele respective au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza