VIDEO: Incendiu violent în cartierul Dâmbul Rotund. O casă a fost cuprinsă de flăcări

by admin

Incendiu violent în cartierul Dâmbul Rotund. O casă de pe strada Giordano Bruno a fost cuprinsă de flăcări miercuri dimineața. Pompierii au intervenit cu două două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă, precum și o autospecială pentru intervenții și salvări de la înălțimi.

„Locatarii s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, iar în momentul sosirii acestora la fața locului, flăcările cuprinseseră în întregime acoperișul casei, în care erau amenajate două încăperi și erau pe punctul de a se extinde la la o altă casă, aflată în apropierea acesteia.

Flăcările au distrus în totalitate acoperișul și încăperile din mansarda locuinței, totalizând circa 100 mp, însă intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la vecinătăți. De asemenea, au fost deteriorate încăperile situate la parterul casei”, a transmis ISU Cluj.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar cercetările preliminare au dus la concluzia că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a locuinței.

Sursa video: InfoTrafic jud. Cluj

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

"Ghita 29/04/2021 - 11:57

De unde scrii? Din Galati? Str. Giordano Bruno nu este in Gruia. Ai auzit de Dambul Rotund?
Stiu ca nu veti publica comentariul dar poate il citeste “ziaristul

Raspunde

Comenteaza