VIDEO: Două camioane s-au ciocnit la Gherla. Șoferii au rămas încarcerați

by admin

Un grav accident de circulație a avut loc miercuri după-amiaza, între localitățile Iclos și Livada. Șoferul unui autocamion a intrat pe contrasens, unde a lovit un TIR care circula din sens opus. 

„Conducătorul unui ansamblu de vehicule, de 68 de ani, din Iclod, care se deplasa din direcția Cluj-Napoca spre Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule, condus din direcția Gherla spre Cluj-Napoca, de un bărbat de 49 de ani, din județul Covasna.

Conducătorul auto de 68 de ani a fost transportat în vederea acordării îngrijirilor medicale, în acest moment conducătorului auto din județul Covasna fiindu-i acordate îngrijiri la fața locului”, a transmis IPJ Cluj.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu modul de descarcerare, o autospecială pentru intervenție rapidă, un echipaj SMURD și unul SAJ.

„Pompierii au fost alertați în jurul orei 13.30, iar, în momentul sosirii la fața locului, au găsit unul dintre șoferi încarcerat în cabină, iar cel pe cel de-al doilea în imposibilitatea de a ieși singur din autovehicul.

S-a acționat imediat pentru descarcerarea bărbatului, de cca 40 de ani, și pentru extragerea acestuia, cât și a celui de-al doilea șofer, cu echipamentele speciale, astfel încât să nu le fie agravate leziunile suferite.

Ambii bărbați prezentau multiple traumatisme, însă erau în stare de conștiență și cooperanți. Aceștia au fost preluați de către echipajele medicale și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a transmis și ISU Cluj.

Traficul în zonă a fost blocat timp de zeci de minute.

Video: Imagini amator

Te-ar putea interesa si

Comenteaza