VIDEO: Cum arată sectorul de autostradă dintre Zimbor și Poarta Sălajului. Ar putea fi deschis circulației în 2024

by admin

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au vizitat șantierul Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul cuprins între Zimbor și Poarta Sălajului. Deși contractul a fost semnat acum aproape doi ani, ordinul de începere a lucrărilor a fost emis cu mare întârziere, așa că antreprenorul se află încă în faza de proiectare.

„Contractul a fost semnat cu UMB în 01.07.2020 pe suma de 680 milioane lei, prevăzând 12 luni de proiectare și 24 de execuție cu 10 ani garanție. Ordinul de începere a fost emis foarte târziu, după 11 luni de la parafarea contractului, mai precis în 31.05.2021.

Așadar, tehnic vorbind, suntem încă în perioada de proiectare, pe 1 februarie 2022 antreprenorul depunând DTAC, documentația tehnică necesară obținerii autorizației de construire, care este momentan în analiză la CNAIR.

Teoretic, lotul poate fi gata la final de 2023, înainte de termen, dar trebuie luată o decizie urgentă, cel târziu în luna mai, cu privire la soluția tehnică aplicată la dealul din apropierea nodului Zimbor și procedurile birocratice trebuie urgentate (autorizații, păduri).

Însă realist vorbind, având în vedere prevederile contractuale și multele variabile din teren, sperăm să circulăm pe acest scurt lot cel mai devreme în vara anului 2024”, au scris reprezentanții API pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza