VIDEO: Accident mortal pe un câmp din Tureni. Un bărbat și-a pierdut viața și altul a fost grav rănit în timp ce își lucrau terenul

by admin

Accident mortal de muncă pe un teren agricol din localitatea Tureni. Un bărbat și-a pierdut viața, și un altul a fost grav rănit în timp ce lucrau cu un utilaj agricol.

„Pe un teren situat în localitatea Tureni, unde se desfășurau activități agricole, un bărbat în vârstă de 40 de ani a suferit leziuni corporale după ce și-ar fi prins brațul în mecanismul unui utilaj. Persoane din jur au intervenit pentru a-l ajuta până la sosirea echipajelor medicale.

Ulterior, un bărbat în vârstă de 63 de ani a necesitat ajutorul unui echipaj medical, din nefericire constatându-se decesul acestuia. Cercetările sunt efectuate sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Cluj.

Pompierii au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ. Aceștia au acordat asistență medicală de urgență bărbatului care și-a prins brațul la un utilaj agricol și au aplicat manevre de resuscitare unui al doilea bărbat găsit fără semnale vitale la locul solicitării.

„Pompierii au fost alertați în jurul orei 19.10, iar la fața locului au găsit bărbatul fără semnale vitale, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Suportul vital de bază și cel avansat au fost susținut peste 40 de minute, însă fără a readuce semnalele vitale bărbatului. Cel de-al doilea bărbat a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au transmis și cei de la ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza