Viceprimarul Dan Tarcea: „Unora le cade foarte rău că la Cluj se face metrou. Nu suntem primii în lumea asta care au făcut metrou”

by Oana Spiru

Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a vorbit în cadrul emisiunii Servus, Cluj!, despre proiectul care prevede realizarea metroului din Cluj, punând accent pe faptul că centura metropolitană și metroul vor merge în continuare, în paralel spunând că „proiectul metroului nu exculde centura metropolitană”.

„Așteptăm finalizarea studiului de fezabilitate. Metroul este varianta optimă pentru un oraș cu adevărat verde și în care să poți circula mai repede.Unii se grăbesc să dea cu pietre, unora le cade foarte rău că la Cluj se fac metrou. Din păcate, mulți clujeni au această atitudine și o transmit și la București, de parcă ei nu ar locui aici, de parcă ar fi făcut pentru angajații Primăriei și nu pentru comunitatea noastră”, declară Dan Tarcea în cadrul emsiunii Servus, Cluj!

Totodată, acesta a declarat că termenul de finalizare este 2026, așa cum a fost stabilit.

„Sunt firme si tehnologii ajunse la soluții uimitoare, interesul pentru acest obiectiv va fi unul major și vor veni firme capabile. Până acum, la cum arată lucrurile, au mers în direcția pozitivă. Noi ne-am propus proiecte îndrăznețe, majore și foarte bune pentru comunitate, care să crească calitatea vieții în Cluj-Napoca. Nu suntem primii în lumea asta care au făcut metrou. Noi pregăteam metroul peste 10 ani, dar a venit această oportunitate prin PNRR de sursă de finanțare”, a spus viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.

Metroul va fi finanțat cu 350 de milioane de euro, bani care trebuie investiți până în 2026. Metroul va avea două depouri, unul în Florești șii altul în Sopor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza