Vezi unde se va face prima parcare publică de mari dimensiuni din Florești

by Cristina Mihaila

Floreștiul va avea prima parcare publică de mari dimensiuni, în zona ANL. Parcarea va deservi zona Cetatea Fetei  / Stejarului și va avea peste 100 de locuri de parcare.

“Venim astfel în întâmpinarea floreștenilor, care au nevoie de o parcare publică. Deși toate imobilele de locuințe colective au câte un loc de parcare per apartament, există foarte multe cazuri în care o familie deține 2 chiar 3 autovehicule. De asemenea, mai sunt proprietari de apartamente care nu au droit a achiziționa și o parcare aferentă. Zona este una dens populate și, pe viitor, vom începe o reorganizare a sa, intenționând realizarea unui pod care să unească bulevardul cetatea Fetei de strada Stejarului. În ceea ce privește regulamentul de funcționare al parcării și alocarea de locuri, acestea vor fi stabilite și făcute publice în iarna acestui an, când ne vom apropia de finalizarea lucrării”, a declarat Horia Șulea, primarul comunei Florești. 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza