Vasile Dîncu, despre Legile Educației: ”Învățământul se birocratizează foarte mult. În fiecare ședință de guvern vor fi corecții”

by Cristina Mihaila

Un critic aspru al noilor legi ale educației încă din primăvară, senatorul Vasile Dîncu crede că actele normative care vor fi promulgate mâine de președintele Klaus Iohannis mai mult vor încurca traseul elevilor, în loc să simplifice. Invitat la Prima News cu Ciprian Aron, Dîncu a declarat că se așteaptă la o mulțime de corecții în Parlament, în perioada următoare.

”Așa cum am mai spus-o, aceste legi birocratizează foarte mult sistemul de învățământ, se creează vreo 16 agenții diferite, se desființează inspectorate, dar apar tot felul de alte structuri. Traseul elevului în loc să fie mai clar, va fi mai încurcat, de-acum încolo o să vedem tot felul de corecții în parlament pentru că își vor da seama că lucrurile nu funcționează. Au trecut 7-8 ani de la lansare proeicutlui România Educată, nu înțeleg acum de ce această grabă. Până în toamnă ar fi trebuit să fie consultări cu profesorii, cu sindicatele, cu specialiștii. Din secretarii de stat cu care am stat de vorbă, niciunul nu a participat la scrierea acestor legi, deci nu înțele doamna Ligia Deca cu cine s-a consultat când a făcut aceste proiecte, ea nefiind o specialistă în educație”, a spus sociologul la Prima News.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza