Universitatea Cluj, remiză în deplasare cu liderul campionatului FCSB! Sabău:” Am pregătit foarte bine jocul”

by Christian Suciu

Universitatea Cluj a terminat la egalitate partida disputată în deplasare împotriva actualului lider al clasamentului Superligii, FCSB. Meciul s-a încheiat cu scorul final de 2-2 pe lista marcatorilor trecându-și numele pentru roș-albaștri Dawa și Șut, în timp ce pentru formația clujeană au punctat Nistor și Mitrea.

Echipa bucureșteană a deschis scorul după un corner bătut de Coman și reluat în plasă de Dawa însă oaspeții au egalat prin Dan Nistor în minutul 26. După pauză FCSB a revenit la conducerea scorului prin Adrian Șut însă clujenii au reușit să egaleze spre finalul jocului, în minutul 88, prin fundașul Bogdan Mitrea.

Antrenorul Universității Cluj a fost mulțumit de rezultatul înregistrat și a remarcat pregătirea temeinică a elevilor săi înaintea partidei.

”Am pregătit bine jocul, am avut curaj să jucăm. Am jucat de la egal la egal cu o echipă valoroasă. A fost un meci frumos, spectaculos, rezultatul este echitabil, chiar dacă jucătorii mei erau supăraţi pentru că au simţit că puteau câştiga.

Nu ne-am apărat, chiar am avut momente în care am dominat. A fost un meci spectaculos, cred că a fost un rezultat echitabil.

Cred că în scurt timp vom arăta şi mai bine, după ce vor prinde minute şi jucătorii care au venit mai târziu. Sunt foarte mulţumit de ce am la dispozţie în acest moment.” a transmis Ioan Ovidiu Sabău în urma meciului de la București.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza