Universitatea Cluj aduce un fost campion al României cu 200 de meciuri în prima ligă!

by Christian Suciu

FC ”U” Cluj a ajuns la un acord cu mijlocașul ofensiv Florin Purece, în vârstă de 30 de ani, câștigător al Campionatului României cu formația Viitorul Constanța FC (actuala Farul Constanța), în sezonul 2016/2017. Purece a strâns peste 200 de meciuri în Liga 1 la echipe precum farul Constanța, UTA Arad, Sepsi OSK și Concordia Chiajna.

” Arădeanul Florin Purece a făcut primii pași în lumea fotbalului la clubul Atletico Arad, însă potențialul său a fost remarcat imediat de cluburile din vestul Europei. La vârsta de 17 ani, Florin semna cu formația Nottingham Forrest, după ce a trecut mai multe probe la clubul englez care la acea vreme evolua în Championship (liga a II-a engleză).A petrecut șase luni la academia celor de la Nottingham Forest, după care a revenit în România la UTA Arad. A jucat timp de trei sezoane pentru arădeni în Liga a II-a, perioadă în care a strâns 62 de meciuri și a marcat opt goluri.

Evoluțiile bune la nivelul ligii secunde i-au adus transferul la o echipă de Liga 1. La începutul sezonului 2012/2013, Florin Purece semna cu Concordia Chiajna. A bifat patru ani în primul eșalon alături de ilfoveni, în sezonul 2015/2016, care a fost și ultimul la Chiajna, a purtat banderola de căpitan în majoritatea meciurilor. În total, Florin Purece a strâns 128 de meciuri pentru Concordia Chiajna, marcând 16 goluri și oferind 14 pase decisive. Următoarea mutare din cariera lui Florin Purece a fost și cea mai importantă. La începutul sezonului 2016/2017, mijlocașul semna cu Viitorul Constanța, echipă alături de care reușea să cucerească titlul de campion al României.” au informat pe pagina oficială reprezentanții ”U” Cluj despre cel mai recent transfer al ”studenților”.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza