Un nou cod portocaliu de ploi în aproape toată țara. Clujul este pe lista județelor vizate

by admin

Un nou cod portocaliu de ploi și vreme instabilă a fost emis de Agenția Națională de Meteorologie. Avertizarea vizează cea mai mare parte a țării, în timp ce alte județe sunt sub cod galben. Avertizarea de cod portocaliu este valabilă până în această seară la ora 23:00. 

În zonele montane, precum și local în Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureș și în sudul Moldovei, vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.

Codul galben este valabil până în această noapte la ora 2:00.

În cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

Aceștia avertizează că sfârșitul acestei săptămâni, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zonele montane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza