Un clujean a fost reținut după ce a incendiat mașina concbinei sale

by Christian Suciu

Un bărbat în vârstă de 52 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști după ce ar fi incendiat un autoturism ce aparținea concubinei sale, în vârstă de 41 de ani. Incidentul s-ar fi produs pe fondul neînțelegerilor dintre cei doi.

” În fapt, la data de 1 decembrie, 19.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism este cuprins de flăcări, în localitatea Șoimeni. La fața locului au fost dirijat un echipaj de poliție, alături de pompieri din cadrul ISU Cluj, care au lichidat incendiul și au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat. Polițiștii au demarat de îndată cercetări în vederea identificării persoanelor vinovate de producerea incendiului. Astfel, în contextul activităților investigativ-operative, în data de 2 decembrie aceștia au identificat și depistat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii, fiind vorba despre un bărbat, de 52 de ani, din Cluj-Napoca. Din primele cercetări, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi incendiat autoturismul, care se afla parcat pe drumul public, în urma unor neînțelegeri avute cu concubina sa, în vârstă de 41 de ani.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza