Un accident violent s-a petrecut între Bunești și Nima! O victimă a decedat iar alta se află la spital

by Christian Suciu

Un accident rutier ce s-a desfășurat miercuri dimineața între localitățile clujene Nima și Bunești s-a lăsat cu urmări grave. Un bărbat de 40 de ani ce a rămas încarcerat în urma impactului dintre două autoturisme a fost găsit decedat de către autoritățile deplasate la fața locului. O altă victimă ce a suferit traumatisme multiple a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.

” Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut între localitățile Nima și Bunești. La fața locului sau deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. 

Ajunse la locul intervenției, echipajele operative au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea se afla încarcerat un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani,  în stare de inconștiență. S-a început imediat descarcerarea acestuia, însă, după ce a fost scos din autoturism, s-a constatat că avea traumatisme incompatibile cu viața. Un echipaj SAJ oprit din trafic la accident a acordat îngrijiri medicale unui alt bărbat ce prezenta multiple traumatisme, era conștient și cooperant. Ulterior a fost preluat de echipajul SAJ dislocat la locul intervenției și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.” au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza