UMF Cluj trece în scenariul roșu. Toate cursurile se vor ține exclusiv online

by admin

Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca trece de luni în scenariul roșu, a anunțat conducerea instituției. Aceasta înseamnă că toate cursurile și alte activități didactice se vor desfășura exclusiv online, pentru studenții din toți anii de studiu și pentru toate cele trei facultăți. Decizia a fost luată ca măsură de prevenție și cu scopul de a reduce riscul de răspândire și infectare cu noul coronavirus.

„În ultimele luni, ni s-a schimbat total felul de a trăi, de a ne comporta, de a studia. Trebuie să luptăm, fiecare în parte și toți împreună, ca această epidemie să nu mai continue să se răspândească. Cu atât mai mult noi, cei aflați în slujba sănătății, trebuie să fim responsabili față de siguranța celor din jurul nostru și a noastră, ca indivizi.

Nu ne-a fost deloc ușor să luăm această decizie. Și noi am fi preferat să continuăm învățământul onsite, să vă vedem la stagiile clinice și să putem interacționa așa cum o făceam înainte. Însă, siguranța voastră, a personalului didactic și a pacienților este cea mai importantă în acest moment.

Vă asigurăm că vom face tot ce ne stă în putință și chiar mai mult decât atât ca pregătirea voastră să se desfășoare la cele mai înalte standarde de performanţă academică. Pe parcursul anului universitar curent, veți recupera tot ce nu se va putea realiza în următoarea perioadă prin intermediul platformelor online pe care le avem la dispoziție.

Studenții și cadrele didactice sunt rugați să acționeze cu responsabilitate și seriozitate, să susțină și să sprijine universitatea, să respecte măsurile impuse de autorități, astfel încât activitatea academică să se desfășoare în condiții optime”, a transmis Anca Buzioanu, rectorul UMF Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza