U Cluj primește majoritatea fondurilor alocate de Consiliul local sportului Clujean

by Christian Suciu

Au fost aprobate proiectele de susținere financiară a cluburilor și asociațiilor sportive clujene iar din totalul de 10 milioane lei ce vor fi împărțiți între cele 39 de structuri locale, nu mai puțin de 4 milioane vor merge către formația clujeană ”U” Cluj cu scopul de a susține lupta acestea pentru promovarea în Liga 1.

În afara echipei de fotbal și echipa de baschet U-BT Cluj a primit o finanțare semnificativă de 300 de mii de euro (1.500.000 de lei) pentru a susține performanțele obținute și în actuala stagiune a baschetului european. Nici Campioana României la fotbal masculin, CFR Cluj nu a fost uitată fiindu-i acordat un ajutor suplimentar de 82.000 de lei.

” Cea mai mare sumă, după cum vedeți, este alocată Clubului Sportiv U Cluj. Orașul își face datoria și respectă acest blazon al Universității, ca de altfel și celelalte cluburi și asociații din municipiu, pornind cu clubul emblemă, care este Universitatea Cluj. Nu vom înceta să spunem că sportul reprezintă cel mai important medicament pentru sănătatea noastră din toate punctele de vedere. Un stil de viață sănătos începe cu mișcare și sport.” a declarat primarul Emil Boc privind alocare fondurilor pentru dezvoltarea sportului clujean.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

clujan 13/04/2022 - 07:46

Nseimtitule de BOC, face performanta U Cluj?
Cica ” repecta blazon”!!!!!!!!!!! Ce blazon?
Esti o lichea, Boc pitic!!!!!!!!

Raspunde
clujean 13/04/2022 - 12:35

Ai putintica rabdare franare! Aveti 27 mil. euro datorii. Nici dracu’ nu va mai scapa acuma de faliment! Si apoi noi, ECHIPA CLUJULUI, o sa ne vedem frumos de viata noastra, fara acest cosmar, vis urat, pata rusinoasa pe fata orasului, numita cfr.

Raspunde

Comenteaza