„U” Cluj obține victoria pe Ghencea în fața Stelei și rămâne pe locul doi în lupta pentru promovare

by Christian Suciu

Universitatea Cluj a reușit cea de-a treia victorie din play-off-ul ligii a doua împotriva CSA Steaua București pe stadionul Ghencea, unde ”Studenții” s-au impus cu scorul de 2-0 prin golurile lui Ely Fernandes (36′) și Florin Ilie (81′).

Primul gol al clujenilor a venit pe fondul unei greșeli a apărării adverse prin care Ely Fernandes a rămas singur cu portarul advers și a finalizat cu gol acțiunea de atac. Pe finalul reprizei gazdele au forțat revenirea și au reușit să bage mingea în poartă dar golul a fost anulat pentru o poziție de ofsaid iar scorul primei reprize a rămas cel de 1-0. În debutul reprizei ocaziile steliștilor s-au înmulțit însă golul nu s-a arătat iar pe finalul meciului clujenii au securizat cele 3 puncte prin golul marcat de Florin Ilie cu un șut din corner cu latul.

”O partidă echilibrată. Am început un pic temători jocul. Steaua și-a creat o ocazie în minutul 2, apoi am echilibrat ostilitățile. Prima repriză nu a fost prea spectaculoasă, dar mă bucur că am marcat primii și am intrat cu avantaj la pauză. A doua repriză ne-am creat pe contraatac 3-4 ocazii pe care nu le-am fructificat. Eu zic că am jucat foarte bine, mai ales repriza a doua. Ne-am apărat. Ei cred că au avut singura ocazie mare periculoasă, pe final de joc. Noi tot timpul am jucat bine cu Steaua.

Prin această victorie ne menținem șansa să sperăm la locul doi. Cel mai important este că avem noi două jocuri și, ca să câștigăm direct, trebuie să le câștigăm. Nu a fost presiune azi. Jucătorii și-au îndeplinit primul obiectiv, apoi, după victoria cu Steaua, de la Cluj, le-am zis că trebuie să luptăm, să încheiem, să nu mai așteptăm 2-3 săptămâni pentru meciul de baraj.” a declarat la finalul jocului antrenorul lui ”U” Cluj, Eric Lincar.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza