”U” Cluj-FC Hermannstadt, duel aprig în sferturile Cupei României!

by Christian Suciu

Universitatea Cluj primește astăzi, de la ora 21:00, vizita lui FC Hermannstadt într-un meci decisiv pentru accederea în semifinalele Cupei României. Alb-negrii au mai întâlnit-o pe Hermannstadt în această fază a competiției și în ediția precedentă, în care s-au impus cu scorul de 2-1 prin golurile lui Chipiu și Thiam.

U Cluj s-a calificat în sferturi de pe prima poziție dintr-o grupă în care se mai aflau din care au mai făcut parte CFR Cluj, Rapid, CSA Steaua, Alexandria şi FC Botoşani, în timp ce sibienii au încheiat pe locul 2 într-o grupă în care se aflau Corvinul Hunedoara, Petrolul Ploiești, Sepsi OSK, Chindia Târgoviște și Progresul Pecica.

În Play-Out-ul Superligii, cele două echipe sunt despărțite de numai 2 puncte, U Cluj conducând clasamentul cu 25 de puncte iar FC Hermannstadt clasându-se pe locul 3 cu 23 de puncte. De-a lungul timpului, echipele s-au mai întâlnit de 11 ori, dintre care clujenii au câștigat de șapte ori și au remizat de două ori iar sibienii s-au impus în alte 2 confruntări.

Partida dintre Universitatea Cluj și FC Hermannstadt va începe astăzi de la ora 21:00 și va putea fi urmărită în direct pe Prima Prima Sport 1 și Primaplay.ro.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza