Tragedie la Negreni. Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită într-un accident rutier

by admin

Un grav accident de circulație a avut loc duminică dimineața în localitatea Negreni. Două autoturisme s-au ciocnit, iar un bărbat a rămas încarcerat. Din păcate, medicii de pe ambulanță nu au mai putut să îi salveze viața. De asemenea, o femeie a fost și ea rănită.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Negreni. În accident au fost implicate două autoturisme. 

Din primele informații, într-unul dintre autoturisme se află încarcerat un bărbat, care este inconștient. Echipajele lucrează pentru extragerea acestuia. De asemenea, o femeie primește îngrijiri medicale. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ cu medic.

 Bărbatul a fost extras din autoturism. Din păcate, medicul de pe ambulanța SAJ a constatat decesul acestuia”, a  transmis ISU Cluj.

“Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii rutieri a reieșit faptul că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Cluj, în direcția municipiului Oradea, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 68 de ani, din județul Bihor.

În urma impactului, bărbatul de 68 de ani a fost încarcerat, din nefericire fiind ulterior declarat decesul acestuia. O femeie de 55 de ani, pasageră în autovehiculul condus de acesta a fost rănită, fiind transportată la o unitate medicală.

Momentan traficul este blocat. Conducătorul auto de 34 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis și polițiștii clujeni.

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

Tragedie la Negreni. Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită într-un accident rutier – Revista Presei 07/05/2023 - 11:41

[…] post Tragedie la Negreni. Un bărbat a murit și o femeie a fost rănită într-un accident rutier appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde

Comenteaza