Temperaturile vor scădea în toată România de săptămâna viitoare! Cum va arata vremea la Cluj

by Christian Suciu

Vremea se va răci peste tot în România începând de duminică. Valul de aer polar ce ajunge la noi în țară va aduce nopți și dimineți geroase iar temperaturile minime pentru următoarea perioadă se ar putea să scadă chiar și sub -15 grade Celsius, potrivit prognozei Directorului Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.

” Săptămâna viitoare vor fi temperaturi care pe parcursul nopților vor fi preponderent negative, cu cele mai coborâte valori nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, unde este posibil să consemnăm valori sub -15 grade, dar și în regiunile intracarpatice (…) Săptămâna 6-13 februarie, așa cum arată și actualizarea estimărilor meteorologice, din punct de vedere al regimului de temperaturi este o săptămână mai rece decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării. 

Și într-adevăr, până la sfârșitul lunii februarie ne așteptăm la un semnal din perspectiva unui deficit al cantităților de precipitații, în mod tradițional luna februarie fiind cea mai săracă lună în precipitații a anului și a iernii.” a declarat directorul ANM Elena Mateescu pentru Antena3.ro.

Prognoza Accuweather pentru intervalul 3-14 Februarie este urmăroarea:

  • Sâmbătă, 4 feb: Maxima zilei va fi de 3 grade Celsius iar minimele vor ajunge și la -11 grade Celsius iar pe parcursul zilei există șanse de ninsoare ușoară.
  • Duminică, 5 feb: Temperaturile minime vor scădea la -14 grade iar maxima din timpul zilei va fi de -5 grade. Cerul va rămâne înnorat pe durata zilei
  • Luni, 6 feb: Crește temperatura maximă la -3 grade Celsius iar temperaturile minime vor ajunge la -13 grade. Soarele va rămâne acoperit de nori pe durata zilei
  • Marți, 7 feb: Minimele vor urca spre -9 grade Celsius iar maximele vor înregistra valori de -4 grade Celsius. Cerul va fi noros în mare parte a zilei.
  • Miercuri 8 feb: Șansele de precipitații cresc la 55% cu probabilitatea de ninsoare sporadică. Minimele vor fi înregistra -10 grade iar maxima zilei va fi de 0 grade
  • Joi, 9 feb: Temperaturile maxime cresc la 1 grad Celsius iar minimele vor fi de -8 grade Celsius. Cerul va fi însorit și uneori noros.
  • Vineri 10 feb: Maximele ajung la 2 grade Celsius și temperaturile minime la -7 grade Celsius. Cerul va fi parțial însorit fără șanse de precipitații.
  • Sâmbătă, 11 Feb: Temperatura maximă va rămâne constantă în timp ce minimele cresc la -5 grade Celsius. Cerul va fi predominant însorit.
  • Duminică, 12 feb: Minima zilei va crește la -2 grade iar maximele vor rămâne la 2 grade Celsius. Cerul va însorit în majoritatea timpului.
  • Luni, 13 feb: Maximele continuă să crească la 5 grade Celsius iar cele minime scad la -5 grade Celsius. Cerul va fi predominant noros dar soarele își va face simțită prezența sporadic.
  • Marți, 14 feb: Temperaturile minime înregistrate vor fi de -3 grade Celsius pe când maximele vor ajunge la 4 grade Celsius. Șansel de precipitații vor fi de 4%.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Temperaturile vor scădea în toată România de săptămâna viitoare! Cum va arata vremea la Cluj – Revista Presei 03/02/2023 - 11:38

[…] post Temperaturile vor scădea în toată România de săptămâna viitoare! Cum va arata vremea la Cluj appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde

Comenteaza