Tânără lovită pe o trecere de pietoni din Turda

by admin

O tânără în vârstă de 23 de ani a ajuns la spital seara trecută, după ce a fost victima unui accident de circulație. Fata a fost lovită pe o trecere de pietoni de un șofer neatent.

„Din primele date, o tânără în vârsta de 23 de ani, din Turda, care se angajase în traversarea drumului pe o trecere de pietoni de pe strada Clujului a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat în vârsta de 28 de ani”, a transmis IPJ Cluj.

„A fost dislocat un echipaj SMURD pentru a acorda primul ajutor calificat unei tinere, în vârstă de circa 20 de ani, care a fost implicată într-un eveniment rutier. Până la sosirea echipajului SMURD, tânăra a fost consultată de un echipaj SAJ, care trecea întâmplător prin zonă și care a constatat că, deși aceasta prezenta afecțiuni ușoare, avea pierderi temporare a stării de conștiență. Echipajul SMURD a preluat-o și a transportat-o la spital pentru investigații de specialitate”, a transmis și ISU Cluj.

Șoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza