Tânăr din Sudan, expulzat sub escortă din România. A fost prins locuind ilegal în Cluj

by admin

Un tânăr din Sudan, prins că locuia ilegal în Cluj-Napoca, a fost expulzat sub escortă din România. De asemenea, față de el, a fost instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 1 an și 6 luni.

„La data de 21 februarie, poliţiştii de imigrări din Cluj, în cadrul activităţilor întreprinse, au depistat un tânăr de 28 de ani, din Sudan. 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că acesta a intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere, în scop de angajare în muncă, în anul 2022, însă nu a făcut demersuri în vederea obținerii unui drept de ședere în România în acest scop.

Ca urmare a celor constatate, în luna decembrie a anului 2022, pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul României. 

Întrucât străinul nu a respectat termenul prevăzut în decizia de returnare, a fost îndepărtat sub escortă până la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat al Serviciului pentru Imigrări a județului Cluj.

La ieşirea din ţară, pe numele persoanei în cauză a fost instituită măsura de interzicerii intrării  în România, pentru o perioadă de 1 an și 6 luni, au mai transmis polițiștii clujeni.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza