Tânăr arestat preventiv, după ce a înșelat mai mulți șoferi care făceau curse în străinătate

by admin

Un tânăr în vârstă de 25 de an din județul Suceava a fost arestat preventiv sub acuzația de înșelăciune în formă continuată. El este suspectat că ar fi țepuit mai mulți șoferi care efectuau curse ocazionale în străinătate.

„Din activitățile investigativ-operative desfășurate de polițiști a reieșit faptul că în perioada iunie – iulie a.c., acesta ar fi abordat, prin intermediul unei platforme online de anunțuri și vânzări, persoane care efectuează curse ocazionale de transport pasageri, sub pretextul că are nevoie de o cursă în Germania sau Belgia. Tânărul le-ar mai fi spus că și alte persoane, aflate în alte zone, au nevoie de transport, stabilind ca primă locație de întâlnire un loc din municipiul Cluj-Napoca.

În momentul în care conducătorii auto ajungeau în locația menționată, tânărul le solicita sume de bani, sub formă de împrumut, iar apoi intra în incinta unui imobil, fără a se întoarce și fără a răspunde ulterior la telefon.

În total ar fi cauzat un prejudiciu estimat la 1.550 de euro”, a transmis IPJ Cluj.

Polițiștii clujeni au organizat un flagrant, tânărul fiind depistat chiar în momentul în care s-a întâlnit cu o altă persoană pe care ar fi contactat-o prin intermediul unei platforme online. Suspectul a încercat să se sustragă în momentul în care a observat echipajele, însă a fost prins în scurt timp și imobilizat, iar, în baza mandatului de aducere, a fost condus la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au emis pe numele acestuia ordonanță de reținere pentru 24 de ore, ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza