Sute de locuri scoase la concurs la Academia de Poliție. Dosarele se depun la IPJ Cluj

by admin

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” scoate la concurs 755 de posturi pentru admiterea din acest an. Cei care întrunesc condițiile și criteriile prevăzute de legislația în vigoare se pot înscrie pentru concursul de admitere până pe data de 11 iulie.

În județul Cluj, candidații se pot înscrie la examen la sediul IPJ Cluj, de pe strada Traian, nr. 27. Dosarele complete ale candidaților pot fi depuse până pe data de 23 iulie, de luni până duminică, între orele 8:00-16:00.

Posturile scoase la concurs sunt repartizate astfel:

Specializarea „Ordine și siguranță publică”, domeniul de licență „Științe militare, informații și ordine publică”: 

  • 300 de locuri pentru specialitatea poliție;
  • 70 de locuri pentru specialitatea poliție de frontieră; 
  • 60 de locuri pentru specialitatea jandarmi. 

Pentru aceeași specializare, forma de învățământ cu frecvență redusă, disponibilă agenților și subofițerilor din instituțiile Ministerului Afacerilor Interne, sunt prevăzute 50 de locuri.

Specializarea „Drept”, domeniul de licență „Drept”:

  • specialitatea poliție, poliție de frontieră, jandarmi, sunt scoase la concurs 125 de locuri forma de învățământ cu frecvență;
  • 100 de locuri – învățământ la distanță, care sunt adresate personalului MAI și pentru care se percepe taxă de școlarizare.
  • 50 de locuri disponibile în cadrul Facultății de Pompieri, domeniul de licență „Ingineria Instalaţiilor”.

Detaliile privind Admiterea 2021 în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, respectiv numărul de locuri aprobate, condițiile, criteriile de recrutare, perioada de desfășurare a concursului, probele de admitere, tematica şi bibliografia de concurs etc., vor fi publicate pe site-ul Poliției Române, secțiunea Carieră-Admitere 2021 și pe site-ul IPJ Cluj.

Totodată, în vederea informării complete cu privire la sesiunea de admitere din acest an, mai multe date pot fi consultate pe site-ul MAI, precum și pe site-ul academiei de poliție.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza