Studenții mediciniști din Cluj vor face voluntariat în spitalele COVID. Ei vor fi trimiși și în alte zone din țară

by admin

Zeci de studenți de la UMF Cluj se vor implica în lupta împotriva COVID-19 la nivel național. Ei vor face voluntariat în diferite spitale din țară, care se confruntă cu lipsa de personal ori cu un număr mare de infectări cu noul coronavirus.

„Peste 200 de studenți din cadrul universității noastre au răspuns deja apelului transmis de Departamentul pentru Situații de Urgență pentru a desfășura activităţi de voluntariat în spitalele COVID-19. Universitatea centralizează solicitările studenţilor, iar apoi le transmite către DSU, care îi va distribui către unităţile sanitare care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Le mulțumim și îi felicităm pe toți pentru inițiativa de a întări eforturile de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi de a ajuta personalul medical aflat de mai bine de nouă luni în prima linie. Suntem mândri de voi și sperăm că tot mai mulți vă vor urma exemplul!” au scris reprezentanții UMF Cluj într-o postare pe pagina de Facebook.

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat săptămâna trecută faptul că Executivul va adopta o ordonanță de urgență care să permită studenților mediciniști să se implice în tratarea bolnavilor de COVID-19. Aceștia ar urma să lucreze în spitale pe postul de asistenți medicali.

„Unul din pașii care au fost luați este recrutarea unui număr de studenți care să lucreze pe posturi de asistenți medicali. Pentru că nu numai de medici e nevoie, e nevoie foarte mult de asistenți medicali, de supraveghere a acestor bolnavi”, a explicat atunci Raed Arafat.

Potrivit șefului DSU, este o mie de studenți au răspuns apelului autorităților. „Până în acest moment avem 1400 de studenți care deja s-au înscris pe listă și vom începe săptămâna asta repartiția lor. Vom suplimenta personalul mediu cu studenții de an 4, 5 sau 6 și vor putea ajuta. Poate că astfel va scădea numărul cazurilor”, a adăugat Arafat.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza