Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj va avea un compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate

by admin

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Cluj-Napoca va avea un Compartiment de Primiri Urgențe de Specialitate, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Cluj. Unitatea medicală a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru înființarea acestui compartiment și, în urma acestei decizii, pacienții spitalului nu vor mai trebui redirecționați spre unitățile de primire a urgențelor ale altor spitale.

„Dorim să le oferim, în cel mai scurt timp posibil, celor care au nevoie, servicii medicale de înaltă calitate, adaptate nevoilor și solicitărilor pacienților. Este important pentru noi să ne asigurăm că cetățenii nu vor mai pierde timp cu tot felul de documente, sau nu vor mai fi puși în situația de a sta pe holuri ori să se deplaseze între diferite spitale, simplificând accesul la servicii medicale complete”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Necesitatea înființării unei astfel de structuri este justificată, în principal, de numărul mare de pacienți, în medie între 80 și 100 de persoane pe zi, care se prezintă în mod spontan la Camera de Gardă cu diverse boli infecțioase, fără a avea bilet de trimitere de la medicul de familie și care necesită consultații medicale în regim de urgență și triaj epidemiologic. O mare parte dintre acești pacienți au nevoie, pe lângă consultația de specialitate, de investigații de laborator și/sau de radiologie, motiv pentru care, în prezent, sunt redirecționați spre Unitățile ori Compartimentele de Primire a Urgențelor ale altor spitale, pentru efectuarea examinărilor în regim de urgență.

Reamintim, în acest context, faptul că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este structurat pe două activități principale ale sistemului de sănătate, și anume: activitate spitalicească și activitate ambulatorie.

Activitatea spitalicească este asigurată în unitatea principală situată pe str. Iuliu Moldovan, nr. 23, unde anual se realizează cca. 7.000 de cazuri de spitalizare continuă și aprox. 15.000 de cazuri de spitalizări de zi specifice patologiei bolilor infecțioase.

De asemenea, Ambulatoriul Integrat al unității sanitare, situat pe str. Moților, nr. 19, este cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară, având o structură organizatorică ce cuprinde 24 de specialități clinice medicale pentru adulți, 11 specialități clinice medicale pentru copii și cinci laboratoare medicale.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza