Sondaj IRES: Sănătatea e cel mai dorit cadou de Crăciun

by Cristina Mihaila

1 din 2 români spune că pandemia de COVID-19 i-a stricat planurile pentru Crăciun, iar sănătatea / dispariția pandemiei este cel mai dorit cadou de Crăciun, arată ultimul sondaj al Institutului Române pentru Evaluare și Strategie. Deși mai temători, cifrele arată însă că românii păstrează obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă:

  • 85% dintre români vor prepara un meniu special de Crăciun;
  • 84% vor împodobi brad de Crăciun;
  • 6 din 10 români vor primi și anul acesta colindători;
  • 42% vor merge la biserică;
  • 26% vor avea musafiri;
  • 7% spun că vor merge ei înșiși la colindat.

65% dintre participanții la studiu spun că vor petrece, în acest an, Crăciunul acasă, doar cu persoanele care locuiesc în aceeași gospodărie. Un sfert vor primi în vizită și prieteni sau rude, iar 5% spun că vor merge ei înșiși în vizită la rude sau prieteni. 7% dintre respondenți vor petrece Crăciunul singuri.

Tinerii între 18 și 35 de ani, dar și persoanele cu studii superioare sunt categoriile în care se regăsesc mai mulți respondenți care spun că vor primi în vizită rude sau prieteni, iar vârstnicii peste 65 de ani sunt cei care petrec în proporțiile cele mai ridicate Crăciunul în singurătate.

Totodată, 85% dintre români vor prepara un meniu special de Crăciun și 84% vor împodobi brad de Crăciun. 6 din 10 români vor primi și anul acesta colindători, peste 4 din 10 respondenți declară că vor merge la biserică. Un sfert dintre participanții la studiu spun că vor avea musafiri, iar 7% că vor merge ei înșiși la colindat.

ROMÂNII ȚIN LA TRADIȚII

Topul preparatelor care nu lipsesc din meniul de Crăciun al românilor este condus detașat de sarmale (49%). 1 din 10 români spune că friptura de porc este nelipsită din meniul de Crăciun, 7% indică, la această categorie, cozonacul și cârnații, iar 6% salata boeuf.

În ceea ce privește cadourile, hainele și încălțămintea (45%) alături de jucării (39%), produse cosmetice/parfumuri (35%) și bani (23%) sunt cele mai frecvent oferite cadouri. Acestea sunt urmate de electrocasnice (13%), dulciuri (12%), cărți (12%), electronice (11%) sau  bijuterii/accesorii/ceasuri (11%).

În acest an, pentru cadourile de Crăciun românii se îndreaptă spre supermarket sau hypermarket (35%, dar și spre magazinele online (31%) sau mall-uri (28%). Aproape 1 din 5 români cumpără cadouri de la magazine mici/de cartier și doar 6% direct de la micii producători sau de la business-uri locale.

65% dintre respondenții care vor împodobi brad de Crăciun și în acest an spun că vor avea un brad artificial, aproape un sfert (24%) vor avea brad natural tăiat, 9% își vor împodobi brazii naturali din propriile grădini sau curți, iar 5% vor opta pentru un brad natural în ghiveci. Există și persoane care spun că pentru acest Crăciun opțiunea lor se îndreaptă spre un brand stilizat, construit din alte materiale.

Sondajul a fost realizat în perioada 15-17 decembrie 2020 prin metoda CATI (computer assisted telephone interviewing), pe un eșantion de 1.755 de indivizi peste 18 ani și are o marjă de eroare de  ± 2,34%.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza